Rupere
Dupa Moartea Sa,ingroparea ,invierea si ridicarea Sa la cer,El a primit de la Dumnezeu viitorul Biserici.Apoi El sa intors ca sa aduca MESAJUL BISERICI SALE,Mesajul revenirii Sale si Starea Biserici in timpul Epociilor.Inainte de moarte ingropare si Invierea Sa,El nu o putea face pentru ca El nu o stia inca. Dar aţi fost atenţi ce spune Scriptura despre aceasta? "Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu" (lui Hristos).Dumnezeu Tatăl a dat Fiului Său descoperirea şi a trimis pe îngerul Său la Ioan, ca să-i facă cunoscute lucrurile care au fost, care sunt şi care vor veni. O, totul este aşezat într-un mod minunat. Ioan a văzut marea epocă viitoare. Această descoperire i-a fost dată ca să dezvăluie scopul precis al lui Hristos şi felul în care se va descoperi El în fiecare epocă. De aceea am zis astăzi de dimineaţă: "Îndreptaţi-vă atenţia spre adevărata Biserica. Biserica adevărată a început la Rusalii". Nici un teolog, învăţător al Bibliei sau istoric nu poate spune că a început în timpul lui Martin Luther, Wesley sau al epocii catolice. Biserica îşi are originea la Rusalii. Acesta a fost începutul. ( Descoperirea Lui Isus Hristos Pag 8,9 )
Acest Text este preluat din Predica Fratelui Branham,care il iau să mă pot lega de el,ca nu cumva să fie spus la urma,căci vin cu propria mea Descoperire (După cum Chiar este,dată de Domnul Isus).Epociile Neamuriilor Incepe cum spune Fratele Branham la RUSALII,CINCIZECIME, Faptele Apostolilor 2.38.Acele Cuvinte vorbite de Petru au fost CHEIA de descoperire,pentru cine?Deocamdata pentru EVREI,căci ei au fost aceia ce trebuiau chemati la POCĂINȚĂ,Ei sunt aceia care au Răstignit pe Domnul Vieți,si ei a trebuit să se supună acelor cuvinte vorbite de Petru,pocăiți-vă si Fiecare dintre voi să fie Botezati in Numele Lui Isus Hristos,aici Pavel nu era pe Scenă,la acel timp,Apostoli predicau doar IUDEILOR,Oilor Pierdute (Slujba Lui Isus Continuă intro altă Formă).Acum mai târziu vedem că Domnul Ridică pe Pavel,ca Slujitor al evangheliei,si după cum știm el a fost Inlocuitorul lui Iuda Vânzătorul,si după cum vedem in Faptele Apostolilor 19,Pavel Botează in acelasi Mod,acelasi cuvinte ca si PETRU,arătând căci Cheia a avuto PETRU,pentru deschiderea Epocii Neamuriilor.Pavel face Parte din numarul APOSTOLILOR,el fiind al 12-lea ,noi nu il putem face un Mic MESAGER al unei mici Organizatii,Biserici,etc,ci putem zice ca el a avut o slujbă mai mare ca cei 11.Pavel intr-un final vine si predică Neamuriilor,si mai tarziu il Vedem si pe Petru mergând intro casă a Neamuriilor (Corneliu),dar nu aici vreau să ajung,ci la TEXTUL DESCOPERIREA MESAGERIILOR DIN EPOCII.Pavel si unii dintre Apostoli ca Petru,Ioan Iacob,Iuda au lăsat in urmă niste Scrieri,Epistole care sunt TEMELIA CĂTRE POCĂINȚĂ a tuturor celor Chemați de DOMNUL,REPET,Epistolele nu sunt decât o TEMELIE CĂTRE POCĂINȚĂ a Neamuriilor,dar pentru EVREI este POCĂINȚA,sau judecata lor,dacă ei,evrei Recunosc aceasta Evanghelie,ei Spiritual au trecut de Judecată,de ce?Căci credința Lor in această Evanghelie ii fac Părtași Moșteniri lui Isus,Viața Eternă,Isus a fost Judecat pentru toti acei care cred in El.Acum Neamuriile au luat această Credință de la Apostoli prin Litera Scrisă,dar,Judecata lor,sau Cartea,sau Mesajul a venit la Sfârșitul Epocii,si Aceea prima Epocă ce a fost zidită de Apostoli,ca TEMELIE de POCĂINȚA pentru EPOCA EFES (Prima Epocă)trebuia ca o dată cu venirea MESAGERULUI IRINEUS de LYON ei sa il Recunoască ca acolo fiind Domnul.Model perfect Veniri Domnului la Israel,sau mesajului lui Petru la Rusalii.IRINEUS acel MESAGER a fost Perfecta Venirea a Domnului pentru aceea EPOCĂ din EFES,Nu SMIRNEI,IRINEUS este REFLECȚIA MESAJULUI APOSTOLIC,IRINEUS ca Scop a fost să ii aducă inapoi la CUVÂNTUL APOSTOLIC,dacă ne uităm in Apocalipsa capitolul 2,Observăm venirea unor apostoli Falsi,dar Ridicarea Unui Mesager este Descoperirea Răului din Biserică,este SOARELE ce dă la o parte toată Mizeria,etc.IRINEUS a fost CAPUL si SFÂRȘITUL ACELEI EPOCI deschisă de Apostoli,OMEGA Epocii,Alfa fiind Mesajul apostolic.REPET SI REPET,Sfârșitul Epocii EFESULUI se Termină in Mesajul lui IRINEUS DE LYON,de aici Se ridică o altă Epocă,care noi stim acum la Sfârșitul Epocii Neamuriilor care este,SMIRNA,Smirna a avut ca ALFA MESAGER,IRINEUS,dar la Sfârșitul Epocii SMIRNEI a fost MARTIN de TOURS.Smirna moare o dată cu Respingerea Mesagerului,dar Invie o alta,PERGAM!!!Si ca in Prima si a doua Epocă,a treia Sfârșește cu COLUMBA DE IONA,OMEGA la Epoca PERGAM,si Alfa la TIATIRA,tiatira fiind cea Mai lunga epocă Manifestat vreodata Neamuriilor (Mijlocul Epocii Neamuriilor)care după cum Stim se Sfârșește in MARTIN LUTHER.Ridicarea lui Martin Luther inchide Epoca TIATIREI,Epoca Intunecoasă,si asa Calea si Adunarea se ingustă la o mică minoritate,incepând cu o altă Epocă numită SARDIS.Epoca Sardis o epocă nici prea lungă nici prea scurtă dar Sfârșește cu un Mesager al Domnului,JOHN WESLEY,Omega al epocii SARDISULUI,dar ALFA al Epocii FILADELFIEI,unde Calea este Mai ingustă si mai mică Minoritate in Adunare,si ce bine este că acum unii dintre noi avem ochi să vedem că ceea ce scriu aici si ce voi cititi stiți că este adevărat ce vă spun,''CĂCI EPOCA SARDISULUI SA SFÂRȘIT CU MESAGERUL WILLIAM MARRION BRANHAM''.Aici nu puteti să vă dezvinovăți-ți că nu ați auzit (O data Citit in Gand,Inima aude totul,numai există dezvinovațire).OMEGA Epocii sardisului este Mesagerul William Branham,Si ALFA Epocii LAODICEEI.Bineînțeles că nu PERSOANELE sunt alfa si Omega ci Mesajele lor,eu am dat asa ca Model.William Branham aduce un Mesaj INAINTE DE TIMPUL SFÂRȘITULUI,el este cel mai aproape Mesager de timpul Sfârșitului,Aici Epoca Neamuriilor mai continuă,ea nu se sfârșește,Noi continuăm ce Apostolii au Început,arătând că noi încă mai ȚINEM de INCEPUTUL EPOCII NEAMURIILOR,dar Sfârșitul nu poate fi Identic ca INCEPUTUL,Uitați*va la niște Modele perfecte,MOISE si ISUS,ABEL și NOE,COLUMBA si BRANHAM,ei sunt UNA dar Diferiti in Manifestare si Vorbire,MOISE aduce LEGEA Isus HARUL,dar oare nu veneau ei amandoi de la Dumnezeu,DESIGUR!Dar ISUS nu avea cum să PREDICE acelasi lucruri ca MOISE,atunci nu ar mai fi ISUS ci era doar o PRELUNGIRE a lui MOISE,tot asa si Mesageri in Epocii,care sau Manifestat,ei nu au fost Înțeleși,dar Scopul lor a fost să ii ducă la Inceput,dar biserica din aceea vreme vreoia in felul ei.Mergem la un MODEL frumos,AHAȘVEROȘ trimite după IMPĂRĂTEASA VASTI,si VASTI nu vine la Chemarea Impăratului,de ce?Ea vreoia Propria ei idee de Chemare si nu cum a chemato IMPĂRATUL,tot asa si Biserica,își are Propria Idee cum Domnul o va Chema!Biserica pendicostală organizata spune:Domnul ne ridica pe toti la cer,Biserica Pendicostală la MESAJ (Aceștia sunt la Mesajul WMB,adevărați Pendicostali)spun:Domnul ne fură dintr-o dată si Gata numai suntem,Baptisti spun:Domnul se va Coborâ jos să ne ia,deci ce zic:Aceste Biserici sunt ca VASTI își au Propria idee cu care Domnul va veni la ea,Dar Domnul isi trimite intotdeauna SLUJITORII,de ce?Slujitorii cunosc pe Domnul,căci ei vin de la Domnul,si ei știu cum să ducă Biserica la Domnul.Acum revin la Epocii:
Inceputul EFESULUI:Mesajul Apostolic-Sfârșitul IRINEUS (Primul Mesager al Epocii BISERICI,EFESUL A FOST O EPOCĂ unde BISERICA A AVUT UN INCEPUT SI UN SFÂRȘIT)Noi nu putem zice că PAVEL a fost un MESAGER la o Biserică,ci la INTREAGA BISERICĂ din cele 7 Epocii,adică timpul celor 2000 de ani.Noi incă Folosim acele Cuvinte vorbite de apostoli,dar a lui irineus nu,pentru că el a fost un mic Mesager al acele Biserici PRIMARE.
Inceputul SMIRNEI incepe cu IRINEUS si Sfârșește cu MARTIN DE TOURS
Inceputul PERGAMULUI incepe cu MARTIN si Sfârșește cu COLUMBA
Inceputul TIATIREI incepe cu COLUMBA si Sfârșește cu cel mai Iubit Mesager de Domnul,Martin Luther
Inceputul SARDISULUI incepe cu Martin Luther si Sfârșește cu John Wesley
Inceputul Filadelfiei incepe cu Wesley si Sfârșește cu William Branham
Inceputul Laodiceei incepe cu W.M Branham si Sfârșește cu acel pe care ei nu il asteaptă,oare nu zice fratele Branham căci Mesagerul vine la Sfârșitul Epocii,dar vă intreb pe voi cei de la Mesaj,mai aveți ceva de adăugat la ce am scris mai sus,mai există ceva descoperire care voi o pretindeți că numai este si unii că o aveți,oare nu se repetă Istoria cum Evreii au Pațito să o primiti la fel.Doar ca Evreii au fost de Domnul orbiti (Motiv de Intoarcere)dar voi singuri va-ți orbit prin dogmele voastre.Stiu că nu o puteți crede si ve-ți continua in dogma voastră,pentru că asa este natura voastră,de a domni prin cuvantul vostru si nu Cuvântul lui.Epoca Laodiceea este Chiar in Ochii voștri sub acest Mesager,care?Cine putea vedea Manifestarea Epociilor,decât un Mesagers,sau?Si când o vede el?atunci când ele se termină,!!Nu când ele sunt aproape de terminare,după cum ARADUL,TIMISOARA,pretind că Epociile sau terminat,nu vreau să va incadrez in biserica prostituată,dar,negând aceasta ce v-am descoperit,sunteti acolo,cu mama prostituată,si sunteti o fică,stiti voi la ce mă refer,sunteti destul de Spirituali.Cu cine Se Sfârșește LAODICEEA,ultima Epocă a Neamuriilor,cu INGERUL AL 7 al Biserici,cu Slujba din Maleahi (Fiind Domnul Insusi,nu cum alti zic WMB)cu Apocalipsa 10.7....Acest Mesaj TREBUIE SI TREBUIE SI TREBUIE o repet,să ajunga la 2 Persoane din această lume,EWALD FRANK si BILLY BRANHAM,de ce?Pentru că lor lea fost dat Cuvantul ca nu vor gusta moartea pana nu vor vedea Sfârșitul.Si unde văd ei Sfârșitul,in acest Mesaj,Diferența intre Mesajul lui WMB si acesta,este ca al lui WMB este MESAJUL inainte de TIMPUL SFÂRȘITULUI,o ATENȚIONARE,dar aceste este MESAJUL SFÂRȘITULUI,adică JUDECATA.Amin
Indiciu:
Poți elimina această informație dacă activezi planul premium